Cautare documente
Reseteaza formular
Au fost gasite 242 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 750.011 acte

Decizia 81/2017 [A] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

...şi potrivit normelor care le ordonă."74. Sensul acestor norme nu poate fi decât acela că s-a urmărit explicitarea noutăţii aduse pe plan legislativ, respectiv recunoaşterea unui drept de preempţiune în favoarea chiriaşului.75. Aceasta deoarece, sub aspectul în discuţie, prevederea "potrivit legislaţiei în...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: joi, 18 ianuarie 2018 in M.Of. 49 din 18-ian-2018

Decizia 73/2017 [A] privind privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării următoarei probleme de drept: ''dacă, în situaţia în care prima instanţă a respins cererea de acordare a penalităţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunţată este susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac, apel''

...noul Cod de procedură civilă, chiar daca titlul executoriu a fost obţinut în baza codului anterior.53. În acelaşi timp noutatea rezidă şi din reaşezarea legislativă a căilor de atac în noua lege procesual civilă, atât a celor reglementate pentru etapa judiciară, cât şi a celor...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 22 noiembrie 2017 in M.Of. 914 din 22-noi-2017

Decizia 531/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (7), art. 282 alin. (1) şi art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală

...din Codul de procedură penală, neregularităţi ale actului de sesizare, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi oralităţii. Prin urmare, elementele de noutate invocate de autor pot fi combătute înainte ca judecătorul de cameră preliminară să emită încheierea ce se va comunica parchetului în temeiul art. 345 alin. (2) din acelaşi cod, pentru că soluţia legislativă "fără participarea procurorului şi a inculpatului" a fost constatată ca fiind neconstituţională. De asemenea, după ce procurorul va remedia în...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: joi, 23 noiembrie 2017 in M.Of. 923 din 23-noi-2017

Metodologie din 2016 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar

...cu directorul liceului la elaborarea materialelor de proiectare, planificare şi evaluare a activităţii desfăşurate în unitatea şcolară;j)dispune afişarea noutăţilor legislative la avizierele şcolii;k)colaborează la elaborarea diverselor instrumente de evaluare a activităţii personalului didactic de predare, didactic auxiliar şi...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 9 septembrie 2016 in M.Of. 704 din 09-sep-2016

Decizia 582/2016 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995

...din cod.30. Atribuirea competenţei de a emite titluri executorii pentru creanţele necontestate în sarcina notarului public nu aduce o noutate legislativă raportat la normele civile şi de procedură civilă în vigoare. Astfel, dispoziţiile art. 639 alin. (1) din Codul de procedură...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 21 septembrie 2016 in M.Of. 731 din 21-sep-2016

Decizia 47/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală

...de procedură penală, care subliniază că "proiectul noului Cod de procedură penală îşi păstrează caracterul predominant continental european, dar, ca noutate, introduce multe elemente de tip adversarial, adaptate corespunzător la propriul nostru sistem legislativ". Aşadar, judecătorul trebuie convins "dincolo de orice dubiu rezonabil" de către procuror sau de către părţi, el neavând sarcina de...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 27 aprilie 2016 in M.Of. 323 din 27-apr-2016

Decizia 361/2016 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2016 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

...considerabilă de timp de la intrarea legii în vigoare şi până în prezent. Rezultă că situaţia invocată de Guvern (vidul legislativ) nu prezintă, în realitate, un caracter de noutate, ci exprimă doar o situaţie conjuncturală, de oportunitate. Aceasta nu poate avea efecte negative deosebite asupra unui interes public, ci...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 3 iunie 2016 in M.Of. 419 din 03-iun-2016

Decizia 14/2016 [A] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă instanţa de judecată poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, şi nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale

...au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.62. În egală măsură, însă, noutatea, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, se referă şi la o reglementare mai veche, dar a...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 2 noiembrie 2016 in M.Of. 878 din 02-noi-2016

Decizia 33/2016 [A] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare

...la data de 27 septembrie 2014, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).34. Pe de altă parte, condiţia noutăţii rezidă nu numai din faptul că amnistierea de la obligaţia restituirii unor sume de către personalul plătit din fonduri publice...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 8 februarie 2017 in M.Of. 108 din 08-feb-2017

Decizia 41/2016 [R] privind examinarea sesizării formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.466/30/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care decurge din interpretarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a stabili dacă privarea nelegală de libertate trebuie să rezulte explicit din actele jurisdicţionale menţionate în cuprinsul acestui articol sau poate fi şi implicită, dedusă din hotărârea definitivă de achitare

...au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.85. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 10 februarie 2017 in M.Of. 115 din 10-feb-2017